Proiectul unei Europe unite, puternică, fără granițe și naționalități, își găsește debutul undeva în anul 1920. Sub diferite scenarii, viteze și cu diferite scopuri reale, îndreptățite sau ascunse, în momentul de față este confruntată cu găsirea ideologiei și a celei mai adecvate logistici pentru realizarea efectivă a unificării. Conducătorii numiți, nu aleși, să ducă la bun sfârșit acest proiect sunt din ce în ce mai controversați, cu comportări și obiceiuri personale sau politice care ridică semne de întrebare, creează suspiciuni și temeri justificate. Este un proiect, în care după opinia mea, factorul principal negativ, este graba cu care se cere sau se consideră necesar să se materializeze. Ori, de multe ori, graba strică treaba. Este un proiect măreț, cu multe necunoscute și obstacole, idealist și cumva utopic, care are similitudinea multor alte eșecuri sau încercări de această factură pe parcursul istoriei. Și istoria, cum știm, doar consemnează, nu impune în nici un fel nerepetarea lor.
Discursul recent al D-lui Guy Verhofstadt , Membru al Parlamentului European, exprimă în modul cel mai elocvent frustrarea Grupului care a proiectat acest concept. Dar cel mai elocvent prezintă adevărata strategie, așteptările Grupului de la celelalte țări, satelite ale nucleului uniunii. Nu lasă loc la nici o interpretare, la nici un compromis, renunțarea impusă a identități lor și acceptarea conducerii centralizate a Uniunii Europene sub toate formele și legile adoptate.
Este un mesaj care creează mai multe îndoieli și reticență decât creșterea încrederii într-o conducere centralizată, fără experiența unui precedent acceptabil. Este cea ce, considerăm, a determinat Marea Britanie să își retragă prezența în formula actualei politici de unificare. Este un aspect la care Parlamentul European trebuie să lucreze, să elimine interpretările și factorii de reconsiderare.
John Banu Muscel