Toți ochii, toate gândurile, speranțele, îndoielile, toate amenințările au avut drept țintă ICCJ. O decizie într-un proces juridic major a fost pe tapetul acestui departament săptămâna trecută.  Ca să nu își piardă reputația,  ICCJ s-a pronunțat cu o decizietimidă, deloc definitivă, cu stigma contestației, modestă, puțin spus, care se poate  caracteriza ca………parodică.  De ce!!?? După cîte ilegalități a făcutDl Dragnea, avand la activ alte procese pe rol mult mai grave, marcate cu pagube serioase aduse României, să primeasca o pedeapsă concludentă pentru un caz relativ mărunt, este chiar un paradox.  Dar din nou, acesta este sistemul juridic actual, impredictibil și mai ales haotic. Semnificativ insă este că o pedeapsa, pina la urma este pedeapsă si se poate contesta, dar cu sanse de reducere sau prescriere diminuate, în cu totul alta perspectivă, indiferent de personalitatea care contestează.

Să asumăm că pedeapsa administrată D-lui Dragnea nu este doar o momeală aruncată protestatarilor spre calmarea spiritelor si reducerea elanului lui, o orchestrare flagrantă.  Achitarea nu ar fi arătat bine, drept urmare s-a adoptat decizia de compromis, sau mai bine zis, praf în ochi.  Însa momeala ar fi fost destul de periculoasă pentru inculpat, cu două tăișuri, mult prea sofisticată pentru stilul și nivelul PSD-ului.

Justitia, această Redută, una dintre cele trei puteri în statul de drept, este evident că se luptă să îsi păstreze identitatea și imparțialitatea. Se luptă sa evite subjugarea de către puterea politică, se luptă cu corupția internă și moralitatea proprie.  Se pare că se lupta cu ea insăși, și pare că are puține șanse de a se redresa, de a deveni o instituție de încredere, fără să fie sprijinită din afară.  Cînd spun din afară nu mă refer din afara granițelor, ci din afara sistemului ei.

Acest sprijin este ce Partidul Națiunea Română va oferi. PNRo va milita pentru transfomarea sistemului juridic actual într-un sistem integru, calificat, epurat de reziduri morale și corupte, responsabil, pentru interpretarea legilor si deciziile pronunțate, fără imunități totale, controlată în mod legal și constituțional.

Acest deziderat este realizabil și nu utopic, dar nu fără participarea cetățenilor.  Votul, ultima armă de neînvins a lor, poate juca rolul determinant în implementarea dezideratului, și sunteți chemați să îl exersați cu discernământ la urmatoarele alegeri.  Partidul Națiunea Română este alternativa viabilă si realistă care a lipsit la alegerile precedente, absență care a alterat prezența largă a cetățenilor la prestarea votului.  Să nu lăsăm istoria să se repete.

 

Încredere Unitate, Prosperitate

John Banu Mușcel

Lasă un răspuns

Adresa Dvs. de email nu va fi publicata. * Denotă câmpurile obligatorii

Post comment