Prima factură către Ministerul Apărării Naționale a fost trimisă de Guvernul American pentru plata Sistemului de Rachete HSAM, adică așa-numitele rachete Patriot. Suma facturii la prima rată (748 de milioane de dolari) trebuie aprobată de Parlament și plătită de la bugetul statului. Valoarea totală a contractului pentru acest sistem de apărare este de aproape 4 miliarde de dolari. Este o sumă ce nu poate fi ignorată ușor, care își va pune o amprenta negativă și substanțială pe bugetul României, și așa deficitar.
La o privire superficială asupra climatului geopolitic, s-ar putea exprimă opinia pesimistă că un al treilea război mondial este iminent și bate chiar la ușa țării noastre. Sau că România, având în vedere poziția geografică, este într-un permanent pericol de conflict armat între marile puteri mondiale.
Dar, după o analiză serioasă a elementelor ce ar încuraja această previziune, constatăm o realitate mult mai optimistă și relaxată, din care se poate ușor trage concluzia că îngrijorările de acest fel nu sunt justificate.
Mai mult, în raport cu zona regională, și chiar cu cea europeană, nu se poate semnala nici un indiciu de pericol real.
Să pornim de la faptul concret care ne califică drept parteneri sau prieteni cu toate țările din Europa. Pe de altă parte suntem, totuși, și membri în alianța NATO! În privința unui eventual risc din partea țărilor imediat învecinate, acestea, se știe, sunt puteri militare de capacitate relativ redusă, atît din punct de vedere tehnic, cât și în privința resurselor umane. Iar dacă vorbim de spectrul unui conflict mondial, prin care România să fie în centrul de acțiune al acestuia sau în imediată vecinătate, riscul unei asemenea situații pare și mai improbabil.
Ceea ce e cu adevărat determinant și de luat în calcul, pentru o evaluare rezonabilă a situației, este consensul general al marilor puteri și acceptarea de către acestea a faptului evident că, după un al treilea conflict mondial, nu vor fi învingători ci numai supraviețuitori.
Să aruncăm o privire asupra răbdării și îngrijorării cu care Guvernul SUA tratează eventualitatea unui conflict armat cu Coreea de Nord, o țara mică, cu o capacitate militară neglijabilă în comparație cu cea a Statelor Unite, supraevaluată, însă, în mod artificial. Putem să deducem, din acest exemplu, cu câtă prudență tratează marile puteri – cele cu forță militară declarată și reală, de proporții destructive – declanșarea unui confict mondial.
Și atunci de undeși de ce această grabă și determinare a Guvernului României spre înarmare cu orice preț și cu orice costuri – uriașe în raport cu bugetul de stat? Costuri care nu se limitează doar la achiziționarea rachetelor Patriot. Urmează fazele următoare, cu costuri de instalare, de mentenanță, de întreținere a personalului militar permanent, specializat în operarea cu un asemenea armament.
De aceea am mari rezerve în privința necesității de a achiziționa acest sistem de rachete Patriot. Oare pentru ce își dorește România, prin guvernul ei actual, să se supună unei asemenea risipe de fonduri? Fonduri care, de altfel, nici nu există, ele vor fi împrumutate! Cu dobîndă! Să nu uităm că și fostul regim comunist făcea cheltuieli uriașe, pentru alt gen de proiecte, dar tot în detrimental bugetului de stat și, implicit, al cetățenilor.
Nu cred că populația România își dorește această supraînarmare. O doresc reprezentanții ei , aleși prin vot, fără o altă consultare a votanților, fără o informare sau dezbatere publică prealabilă asupra deciziei luate. Un referendum ar fi fost binevenit, pentru că acesta ar fi avut relevanță asupra a ce dorește poporul și nu ar fi lăsat loc pentru nici o urmă de suspiciune sau neîncredere. Este adevărat că, conform principiilor democrației, au fost investiți cu puterea executivă de a decide, dar ei se prevalează de asta și nu au nicio reținere să folosească în interes propriu acest mandat de încredere. Și, la urma-urmelor, de ce s-ar abține, de vreme ce responsabilitatea lor este egală cu zero? Ei au, prin lege, imunitate totală, la orice sancțiuni privind efectele negative ale deciziilor luate. Sunt intangibili!
Dacă, în justificarea deciziiei luate, pericolul Rusia a jucat un rol determinant, înseamnă că îndoctrinarea venită din partea mai-marilor din Uniunea Europeană și-a atins scopul. A ne îmbăta cu gîndul și îndrăzneala de a afirma că vom fi o piedică reală în eventualitatea unei agresiuni pornite din partea puterii rusești, este o naivitate care ne va costă. De fapt, pentru vestul Europei e convenabil ca noi să să amânăm, să producem o întârziere temporară a eventualei agresiune venite de la răsărit. Ceea ce e profund incorect și inuman din partea UE, căci aceasta se va face cu pierderi umane și materiale imense din partea noastră. Acesta este deci locul pe care ni-l rezervă Uniunea Europeană în cazul unui conflict. Și dacă asta-i strategia, asigurarea temporară a vestului, se ridica întrebarea: de ce Uniunea Europeană nu participă financiar la materializarea planului, prin acoperirea unui procentaj din investiția făcută de România? Suportarea cheltuielilor în întregime de către noi, prin împrumuturi contra unei dobînzi, nu pare să fie o strategie între prieteni sau parteneri, cel puțin nu între unii de bună credință.
Fără a intră în detalii asupra acestei tranzacții, pe care guvernul nu pare a fi dispus să o facă publică, noi o calificăm ca fiind nejustificată și, mai ales, câtuși de puțin necesară.
Este poziția Partidului Națiunea Română. Este determinarea lui de a milita pentru transparența deciziilor de importantă majoră națională, pentru antrenarea maselor de alegători la validarea lor.
Incredere, Unitate, Prosperitate.