Membru PNRo

In societățile cu regimuri politice democratice, unde pluralismul politic este parte din principiul de guvernare, alăturarea cetățenilor unui grup politic este privilegiul lor civic. Activitatea politică din structura unui Stat, este o luptă ideologică continuă între grupurile de cetățeni divizate funcție de convingerile și aspirațiile comune respectivelor grupuri.
Legimitatea și puterea socială a unei asemenea grupări politice, abilitatea ei de a transmite mesajul său, stă în numărul susținătorilor înregistrați oficial. Liantul unității lor este programul politic prezentat, în care cetățenii își regăsesc aliniate principiile, valorile morale, sociale. Decide să devii membru ca o datorie dar și privilegiu civic pentru oportunitatea de a materializa aspirațiile personale. Decide să fi parte din familia Partidul Națiunea Română, de a participa activ la întărirea democrației în România și stabilitatea ei socială și politică. Implică-te pentru tine și viitorul Națiunii. Influența și puterea politică a Partidului Națiunea Română în scena politică este în relație directă cu numărul susținătorilor lui. Fără membrii activi înregistrați, Partidul nu poate să își asume un statut înalt de reprezentare a cetățenilor și milita pentru implementarea obiectivelor din programul lui politic și social. Afilierea sub statut de membru, este modalitatea prin care cetățenii dovedesc concret aprobarea pentru principiile de guvernare prezentate de Partid spre adoptare, materializarea suportului lor civic.
Decide să fii parte din familia Partidului Națiunea Română, daca îți regăsești principiile morale și sociale în programul lui, aspirațiile civice
Decide să te alături eforturilor comune, de a contribuii la păstrarea democrației in România, la stabilitatea ei politică și socială.

Fii unul dintre membrii familiei

Decide să devii parte din familia partidului ca: Voluntar, Susținător, Membru sau Militant. Descarcă, completează, semnează cererea. Semnătura este cerută pentru validare. Scanați cererea după semnare pentru trimitere ca atașament prin e-mail la membri@pnro.ro. Se poate trimite și prin poștă sau depune direct la un sediu local al partidului.

Privilegiu de Membru
Voluntar

Dedică parte din timpul tău necondiționat pentru acțiunile sociale și civice, umanitare sau politice, inițiate în cadrul organizat al partidului.

Membru

Prezența adeziunilor cetățenilor în structura organizatorică a partidului este materializată prin desemnarea calitǎții de membru.  Numărul membrilor este vântul de sub aripile programului partidului.  Este dovada aprobării și acceptării logistici protocolului, motorul de susținere și implementarea lui. Contribuția financiară a fiecărui membru este necesară derulării programului său, liantul consolidării si menținerii activității politice a organizației, prezența pe scena politicǎ.

Susținător

Dacă principiile și programul partidului sunt apropiate de principiile dumneavoastră sociale sau morale, susțineți-l prin adeziune simbolică, prin prezența la acțiunile și manifestațiile organizate de partid, politicizarea și diseminarea imaginii lui.

Membru militant

Diseminarea Programului Partidului prin acțiuni publice, conferințe si mediatizare este onoarea si privilegiul Militanților. Prin participarea lor, prin convingerea însușită și dovedită in principiile de guvernare din programul partidului, se califică pentru încrederea cetățenilor in a le oferii statutul de potențiali viitori conducători ai societății. Este calea de ași prezenta calificările si calitățile profesionale, principiile personale sociale si morale. Este calea de ași dovedii potențialul și aptitudinile de conducători de instituții guvernamentale.

Membru de onoare

Recunoașterea Programului politic și social al partidului de către personalități publice; politice, sociale, profesionale sau culturale, ca o cale viabilă catre  stabilitatea și progresul României, este inspirație și îndemn pentru cetățenii ei.

Suntem datori să căutăm cu toții calea cea mai bună pentru înaintarea fericită a țării Românești și aceasta înseamnă politică.

Iuliu Maniu