Cererile, sau ofertele, pentru guvernare a României, au început să se înmulțească. Dacă PNL-ul a făcut-o, și încă o face de ceva vreme, acum se oferă și Dl Ciotloș, proaspăt proprietar al unui partid nou nouț, cumpărat probabil la un preț derizoriu. Domnia Sa a avut șansa să i se ofere pe tavă guvernarea în urmă cu doi ani, șansă unică, dar se știe ca ulciorul nu merge de prea multe ori la apa… Am putea avea înțelegere față de confidenta pe care o afișează supraevaluându-se profesional, social, civic sau moral, dar nu putem accepta lipsa dânșilor de recunoaștere a principiilor democrației. Partidul actual de guvernare, așa cum este el, cu greșeli intenționate sau nu, cu dorința de a-și acoperi mijloacele de îmbogățire în scurtă perioadă de timp, menținerea unui nivel profesional slab la conducere, a fost totuși ales în mod democratic în ciuda unui mic procentaj al participării la votare, posibile fraude sau influențe financiare, cu mici și bere, dar … nu este relevant acum. Au fost aleși printr-un proces democratic, prin vot la urnele de alegere, iar în democrație, majoritatea câștigă, indiferent de procentajul ei. Deci, o cerere de vot anticipat, de abdicare a guvernării, de demonstrații de mică sau largă participare în stradă, nu pot în mod practic să fie luate în considerație, cu atât mai mult justificate. Ca urmare, domnii din partidele de opoziție cu ochii pe guvernare, să se organizeze, să prezinte cetățenilor programe de guvernare coerente și cu pragmatism, și să respecte rezultatul votului populației, oricare a fost sau va fi.
Cel mai important ar fi să își analizeze propriile calificări, acțiunile trecute, apartenența socială, civică sau politică, ideologia pentru care militează, și să își delimiteze pretențiile în acord cu acestea.
Partidul Națiunea Română a fost înființat în spiritul respectării democrației, a civilizației controlate si a perpetuării națiunii.
Încredere Unitate Prosperitate!
John Banu Mușcel